Exponatul lunii august 2026: Pereche de paftale cu cingătoare din catifea mov, secolul al XIX-lea

Pereche de paftale cu cingătoare din catifea mov, secolul al XIX-lea

În luna august, Muzeul Mitropolitan propune atenției publicului o pereche de paftale cu cingătoare din catifea mov, datând din secolul al XIX-lea. Piesa face parte din expoziția „Paftale – podoabă vestimentară și simbol identitar”, găzduită în absida Sălii Sinaxar.

Realizate într-un atelier din Peninsula Balcanică, paftalele au formă de lacrimă și sunt confecționate dintr-un aliaj cu argint, prin ciocănire, cizelare și gravare. Sistemul de închidere, alcătuit din cârlig și gaică, este lăsat la vedere, iar marginile sunt încadrate de un brâu decorativ fin.

Elementul central al decorului îl constituie balaurul bicefal, din gurile căruia pornesc vrejuri cu fructe de rodie. Motiv arhetipal ambivalent, asociat deopotrivă forțelor răului și puterii regeneratoare a naturii, balaurul capătă aici o expresie ornamentală spectaculoasă. Rodia, simbol al belșugului, fecundității și bogăției, completează semnificația ansamblului decorativ. Paftalele au dimensiunile de (39,5 × 5,5) cm.

Cingătoarea, cu dimensiunile de (119 × 3,7) cm, este alcătuită din trei segmente cusute între ele: două din catifea mov și unul din catifea neagră. Segmentele din catifea mov sunt împodobite cu broderie plină din fir metalic auriu și argintiu, realizată pe suport de carton, cu motive florale, paiete și chenar marginal. Porțiunea din catifea neagră, lipsită de decor, a fost adăugată ulterior, cel mai probabil pentru adaptarea cingătorii la dimensiunile purtătoarei. Legătura dintre paftale și cingătoare este realizată prin intermediul unor benzi din bumbac negru.

Calitatea materialelor, rafinamentul broderiei și armonia cromatică sugerează că piesa ar fi putut aparține unei doamne din înalta societate, fiind purtată ca accesoriu al unui veșmânt de sărbătoare sau de reprezentare.

Prin eleganța formei și bogăția simbolică a decorului, această pereche de paftale ilustrează felul în care podoaba vestimentară putea exprima, în secolul al XIX-lea, statutul social, identitatea culturală și gustul artistic al purtătoarei.

Vă invităm să admirați exponatul, alături de celelalte piese ale colecției, la Muzeul Mitropolitan, până la sfârșitul lunii septembrie.

(Autor: Elena Bercu)