Sala Istorie Duhovnicească în Moldova

Sala Istoria Duhovnicească în Moldovei este un culoar de trecere pe pereții căruia s-au amenajat șase vitrine de perete, autonome, închise. În aceste șase vitrine sunt prezentate schematic, în panouri pe secole, date istorice și duhovnicești, petrecute în cele peste șase secole de la recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol, scoțând în evidență:

  • liste paralele ale domnitorilor şi ale ierarhilor grupate pe anii de domnie/păstorire;
  • sublinierea figurilor marcante din punct de vedere politic şi duhovnicesc, evindențiind personalitățile politice (domnii) şi religioase (ierarhii) remarcabile şi a căror ativitate a condus spre evoluția țării;
  • modificările teritoriale; cele administrativ-politice s-au suprapus în bună parte peste cele de jurisdicție bisericească;
  • capitala politică şi cea duhovnicească a țării;
  • evenimentele politice marcante pentru fiecare secol în şi evenimentele religioase marcante ale perioadei corespunzătoare
  • sfinți, duhovnici, cuvioși, care şi-au marcat timpul şi despre care dau mărturie documentele, tradiția orală şi cea populară
  • ctitoriile şi ctitorii din fiecare perioadă, prezentând și alte personalități culturale sau politice, care au contribuit de-a lungul vremii la zidirea unor lăcașuri de cultură și spiritualitate;